Good 2 Know: La Cât Timp Este Bine Să Îți Schimbi Pernele, Dacă Vrei Să Eviți Alergenii!

In plin sezon al alergiilor, să ne oprim atenția asupra pernelor, pe care ne odihnim capul în fiecare noapte. Deși, poate nu te-ai fi gândit, în perna pe care dormi, se pot ascunde acarieni, particule de praf și celule moarte ale pielii.

Specialiștii susțin că ar trebui să le schimbăm mai des, ideal ar fi la doi ani, cu atât mai mult cu cât, după această perioadă pot fi un adevărat focar de paraziții și de alergeni, ele acumulând celule moarte epiteliale de la nivelul scalpului, tenului și restului pielii, urme de fire de păr, bacterii moarte și vii, mucegai, uneori chiar și insecte minuscule, acarieni și fecalele acestora.

De Ce Trebuie Să Schimbăm Pernele Des?

Conform specialiștilor, simpla schimbare a feței de pernă, spălarea, dezinfectarea ei cu substanțe specifice și utilizarea fierului de călcat nu sunt suficiente, pentru a ne proteja de efectul acestui focar organic.

,,In timp ce unii microbi pot fi găsiți numai în pernele din spitale sau din hoteluri, alții își pot face cuiburile în pernele din locuința noastră”,  a declarar dr. Arthur Tucker, de la North Middlesex University Hospital NHS Trust.

Specialiștii au analizat sute de perne, pentru a vedea ce microorganisme se ascund in ele. În unele cazuri, pernele erau contaminate cu germeni care provoacă infecții respiratorii, de la acarieni, la mucegaiul microscopic răspunzător de aspergiloza pulmonară cronică, o boală de plămâni gravă.

Cel mai adesea, mucegaiul duce la reacții alergice, iar cele mai expuse sunt persoanele care suferă de astm, fumătorii sau cei care au o afecțiune cronică la nivelul plămânilor și cailor respiratorii.

Alte recomandări

Pernele trebuie scuturate și ,,bătute” cât mai des, lăsate la aerisit măcar o dată pe săptămână dacă nu zilnic, într-o zonă curată a terasei sau balconului și spălate cel puțin o dată pe an la curățătorie, pentru că uscarea să fie rapidă și în profunzime, lucru greu de realizat cu uscătorul de rufe de acasă.

După doi ani, indiferent cât de comode și dragi ne sunt, pernele trebuie aruncate și înlocuite.

Persoanele alergice ar trebui să se orienteze spre perne cu puf sintetic, ori spumă, și să le evite pe cele umplute cu puf de pasăre, mult mai ,,disponibile” pentru a găzdui microorganismele amintite.

Lenjeria de pat poate conține, de asemenea, bacterii și acarieni, așa că se schimbă săptămânal și se spală la temperaturi de peste 60 de grade Celsius, pentru a distruge bacteriile și alergenii. De asemenea, nu trebuie trecute cu vederea nici cuverturile de par și nici pernuțele decorative pe care mulți uită să le spele și să le scuture cu lunile. Pentru că majoritatea sunt din materiale mai prețioase și culorile sunt mai dificil de gestionat acasă, ele pot fi duse la curățătoriile de specialitate o dată pe lună.

Și specialiștii ăn medicina chineză trăiesc cu credința că pernele trebuie schimbate o dată la unu – doi ani, motivația lor fiind aceea ca gândurile negre și problemele care ne frământă s-ar ,,acumula” și la nivelul structurilor organice ale pernei, provocând somn agitat și neodihnitor sau chiar insomnie, anxietate și stări depresive.

Adevărat sau doar superstiție, multe persoane constată, faptul că, într-adevăr, somnul este mult mai plăcut și odihnitor pe o pernă nouă, cu înălțime și consistență potrivite cu necesitățile fiecăruia, mai ales că ele ajută la relaxarea zonei cervicale și occipitale. O

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s