
Femeile își fac selfie-uri sexy pentru a concura cu alte femei, sau pentru a urca pe scara socială în medii în care, din punct de vedere economic, nu au aceleași șanse cu bărbații, susține o nouă cercetare efectuată de o universitate australiană, citată de către DPA.
Potrivit unui studiu publicat, luni, în revista Proceedings of the National Academy of Sciences, femeile își fac selifie-uri în ipostaze provocatoare în medii cu o mai mare inegalitate economică, mai degrabă decât în medii unde sunt oprimate pe bază de gen.
Pentru această cercetare, oamenii de știință au analizat 68.000 de autoportrete – sau selfie-uri-în ipostaze sexy, postate pe platformele de socializare Instagram și Twitter în 113 țări, ținând totodată cont de locul în care au fost făcute acestea.
Cercetătorii au descoperit, faptul că, prevalența selfie-urilor sexy este direct corelată cu inegalitatea veniturilor, pozele fiind mai provocate în mediile în care veniturile sunt inegale, iar oamenii mai preocupați de statutul social.
,,Nu am descoperit nicio o asociere cu opresiunea de gen”, a precizat studiul.
,,Totul este despre cum femeile concurează și de ce concurează”, a declarat autoarea principală a studiului, Khandis Blake, de la Universitatea din New South Wales.
Potrivit acesteia, femeile ,,sunt mai predispuse să investească timp și efort postând selfie-uri sexy, în locuri unde inegalitatea economică este în creștere și nu în locuri unde bărbații au mai multă putere la nivel social și unde inegalitatea de gen este puternică”.