Câțiva dintre jucătorii Clubului Rapid au semnat inițiativa ,,Fără Penali”, o campania pentru modificarea Constituției, astfel încât, persoanele condamnate penal să nu mai poată ocupa funcții publice.
,,Fotbaliștii de la FC Rapid București au semnat inițiativa #FaraPenali”, au scris organizatorii campaniei pe pagina de Facebook.
FC Rapid București este susținută de Primăria Sectorului 1, condusă de către Dan Tudorache, membru al paridului de la guvernare. De asemenea, șeful PSD, Liviu Dragnea, și-a manifestat simpatia și sprijinul față de gruparea alb-vișnie.
FC Rapid București a promovat, la începutul lunii lunie, în Liga a 3. A câștigat play-off-ul din Liga 4 și barajul de promovare, disputat împotriva celor de la Singureni. În Liga 4, faza pe București, s-a aflat și rivala giuleștenilor, Steaua.