OMORFFI SPORT| Portarul Bogdan Lobonț Și-a Anunțat Retragerea

lobont-ot06

 

Bogdan Lobonț, portarul echipei AS Roma, și-a anunțat retragerea din fotbal, la vârsta de 40 de ani, urmând șă-și încheie cariera cu ocazia partidei amicale România – Finlanda, ce se va disputa pe 5 iunile de la ora 20.30, pe stadionul ,,Ilie Oană”, din Ploiești, informează Federația Română de Fotbal, prin intermediul site-ului oficial.

 

Portarul care a îmbrăcat de 85 de ori tricoul echipei naționale a României, participând la turneele finale EURO 2000 și EURO 2008, și activat în cursul carierei la Corvinul Hunedoara, Rapid București, Ajax Amsterdam, Dinamo București, Fiorentina și AS Roma, a transmis prin intermediul Federației Române de Fotbal, a scris o scrisoare adresată fotbalului românesc:

 

,,Dragii mei suporteri,

Mă adresez întâi de toate vouă, cei care m-ați sprijinit și aplaudat în decenii de carieră, cei care mi-ați dat încredere să trec peste momentele grele și cei alături de care m-am bucurat mereu la marile performanțe. Astăzi, a sosit momentul să trec într-o nouă etapă a poveștii mele în fotbal. Am avut oportunitatea și privilegiul să fac performanță pentru 7 familii fotbalistice unde am întâlnit jucători, antrenori și conducători de mare calitate care mi-au permis în fiecare zi să învâț lucruri noi.

Vreau să vă mulțumesc și să vă asigur că încerc să continui pe aceeași linie, trăind și oferind în fiecare zi fotbalului și tribunelor tot ceea ce am eu mai bun. Așa cum am făcut-o la fiecare dintre cluburile pentru care am jucat, așa cum am făcut-o în fiecare zi la echipa națională a României.

Am învățat de mic faptul că victoriile se clădesc treptat și că nu pot trăi decât pentru a construi victoria. Știu că v-ați obișnuit cu mine ca învingător și că voi putea împărtăși toată aceste experiență acumulată noilor generații de jucători, indiferent în ce postură voi fi.

Închei acest parcurs pasionat din tricoul echipei AS Roma, care m-a primit acum 9 ani și m-a făcut să mă simt tot timpul că și acasă.

Vreau să mulțumesc tuturor antrenorilor și staff-urilor tehnice cu care am lucrat, tuturor conducătorilor care au avut încredere în mine, staff-urilor medicale care m-au ajutat să trec mai ușor peste accidentări, team-managerilor și ofițerilor de persoană. În mod special, echipei ,,invizibile” din spatele echipei: bucătari, kit manageri, șoferi, staff-uri hoteliere și de îngrijire a terenurilor. Fiecare dintre aceștia au făcut de neuitat fiecare moment al carierei mele.

Nu în ultimul rând, jurnaliștilor care au crezut în parcursul meu și cele care au știut să critice constructiv, contribuind la creșterea mea profesională.

Alături de fiecare m-am construit ca om și ca sportiv, iar astăzi, din experiențele tuturor, pot oferi înapoi ce e mai bun.

Am avut și am alături de mine o familie care a înțeles misiunea pe care mi-am asumat-o și care, respectând cu dragostea și înțelegerea destinului meu, mi-a susținut cu blândețe și bunătate fiecare pas. Împreună cu ea am fost totdeauna mai bun.

Astăzi, trec într-o nouă etapă a poveștii mele în fotbal, emoționat, puternic și plin de energie în același timp.

Legați-vă centurile, că se pleacă într-o nouă aventură, și mai frumoasă!

Cu mâna la inimă ca de fiecare dată când am jucat pentru tricolor, vă mulțumesc!

Cu dragoste și respect,

Bogdan Lobonț”

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s