Atrasă într-un scandal rasist, conducerea lanțului Starbucks a luat o măsură radicală. Toate unitățile din Statele Unite ale acestui celebrului lanț de cafenele își vor întrerupe activitatea pentru câteva ore într-o zi, iar angajații lor vor primi instrucțiuni pentru combaterea rasismului. Astfel, cafenelele Starbucks din Statele Unite, își vor închide ușile în după-amiaza zile de 29 mai, iar angajații lor vor fi instruiți timp de câteva ore cum să evite rasismul. Măsura vine după arestarea a doi bărbați de culoare, într-o cafenea Sturbucks, din Philadelphia, un act considerat nejustificat și aflat la originea unui val de indignare peste Atlantic, și nu numai.
Potrivit unui filmuleț făcut pubic, joia trecută, și distribuit de peste 9 milioane de ori pe rețelele sociale, doi bărbați de culoare au fost încătușați, fără niciun motiv plauzibil, și scoși dintr-o cafenea Starbucks, din oraș din Pennsylvania, în nord-estul Statelor Unite.
Trezită în fața unor îndemnuri la boicotarea lanțului, conducerea Starbucks l-a concediat pe managerul implicat în acest caz. De asemenea, a decis să-și repare imaginea prin încheierea celor 8,000 de unități, din Statele Unite, pentru câteva ore și chemarea tuturor celor 175,000 de angajați la un curs contra rasismului. Mai mult, cursurile antirasism vor face parte din procesul de formare a viitorilor angajați.
Totodată, Starbucks nu este singura companie implicată într-un scandal cu iz rasist în Statele Unite.