Revenirea Serenei Williams, după pauza de maternitate, a născut o adevărată polemică, în rândul specialiștilor în tenis și a jucătoarelor. Iar, tot mai multe voci cer ca jucătoarele care revin după nașterea unui copil să aibă clalamentul protejat. Darren Cahill și James Blake, fost număr 4 ATP, fiind printre cele mai vehemente voci.
Steve Simon, președintele WTA, a luat în considerare cererile și declară că această regulă va căpăta o altă formă din sezonul următor. ,,Când această regulă a fost stabilită, cu un an în urmă, jucătoarele nu au fost de acord, ca cele care revin după o pauza de maternitate să fie capi de serie. Ele au decis. O să vedem cum putem schimba această regulă din sezonul următor”, a declarat Steve Simon, președintele WTA.
Darren Cahill a fost primul care a reacționat, declarând faptul că: ,,Serena Williams, la fel ca toate jucătoarele care au născut, trebuie protejată de către WTA. Trebuie să aibă clasamentul protejat”.
James Blake, directorul turnelui de la Miami, consideră si el, faptul că, Serena Williams ar fi trebuit să fie printre capii de serie ai competiției și că regulamentul WTA trebuie modificat.