Vaporii țigărilor electronice pot crește riscul de pneumonie
Persoanele care utilizează țigări electronice, numite generic ,,vaperi”, ar putea fi mult mai vulnerabile la pneumonie, conform unui studiu recent.
Cercetarea, publicată în European Respiratory Journal, a descoperit că vaporii provenind de la țigările electronice ar putea favoriza aderarea bacteriilor responsabile de apariția pneumoniei de celule din membrana ce căptușește căile respiratorii.
Studiul vine la scurt timp după ce oficiali din cadrul Departamentului de Sănătate Publică, din Anglia (PHE), i-a îndemnat pe fumători să înlocuiască țigările obișnuite cu cele electronice pentru a le fi mai ușor să renunțe la produsele pe bază de tutun. La începutul acestei săptămâni, PHE a susținut, faptul că, spitalele din Marea Britanie ar trebui să vândă astfel de dispozitive și și-a exprimat speranța că acestea vor putea fi în curând cumpărate pe bază de rețetă decontată de Sistemul Public De Sănătate din Marea Britanie (NHS).
Studiul, bazat pe experimente efectuate pe celule, șoareci și subiecți umani, a concluzionat că vaporii rezultați în urma utilizării țigărilor electronice sporesc susceptabilitatea de infecții cu pneumococ. ,,Pneumococul este o bacterie care se poate afla în căile noastre respiratorii fără a produce o boală. Însă, în unele cazuri, poate invada celulele ce căptușesc (căile respiratorii), provocând pneumonie sau septicemie”, a explicat Jonathan Grigg, profesor de medicină, în cadrul Queen Mary University, din Londra, unul dintre autorii principali ai studiului.
În cadrul experimentelor inițiale, cercetătorii au analizat efectul vaporilor de țigări electronice asupra moleculei produsă de celulele din membranele ce căptușesc zona căilor aeriene – factorul activator plachetar repector (PAFR). Celulele expuse fie la vapori conținând nicotină, fie la vapori fără nicotină au produs niveluri de PAFR de trei ori mai ridicate. Apoi, după asocierea pneumococului cu aceste celule, s-a descoperit că expunerea a dublat cantitatea de bacterii care au aderat la căile respiratorii.
În cazul experimentelor desfășurate pe șoareci, s-a observat o creștere a numărului de bacterii pneumococice prezente în aparatul respirator în urma expunerii. De asemenea, specialiștii au analizat acest efectt asupra unui număr de 17 subiecți umani. În rândul ,,vaperilor”, nivelurile de PAFR, din căile respiratorii s-au triplat în decurs de o oră de la expunere. ,,Aceste rezultate coroborate sugerează faptul cu ,,vapatul”, determină vulnerabilizarea căilor respiratorii față de bacteriile care aderă la celulele din căptușeala căilor respiratorii. Dacă un ,,vaper” este expus la pneumococ acest lucru poate crește riscul de infecție”, a adăugat specialistul.