
Roger Federer, numărul 2 mondial, s-a calificat în finala Openului Australiei, după abandonul adversarului său, sud – coreeanul Heyong Chung, în setul al doilea, la scorul de 6/1, 5/2, vineri, la Melbourne, în semifinalele competiției. În vârstă de 36 de ani, Roger Federer, este deținătorul titlului la Australian Open, turneu pe care l-a câștigat de cinci ori până acum – 2004, 2006, 2007, 2010, 2017 – iar, acum urmează să dispute a 30-a finală de Mare Slem, din cariera sa.
Jucătorul din Țara Cantoanelor îl va avea ca adversar în finala programată duminică, pe croatul Marin Cilic, cap de serie numărul 6, care a trecut, joi, în prima semifinală de britanicul Kyle Edmund, în fața căruia s-a impus în trei seturi: 6/2, 7/6, 6/2.