Copiii ar trebui să doarmă împreună cu mama lor până când împlinesc vârsta de cel puțin trei ani, conform sfaturilor unui medic pediatru, citat sâmbătă, de către publicația The Telegraph.
Dr. Nils Bergman, din cadrul Universității Cape Town din Africa de Sud, a declarat că, bebelușii ar trebui să doarmă pe pieptul mamei lor în primele săptămâni de la naștere. Apoi, ei ar fi bine să fie lăsați în patul mamei lor până la vârsta de cel puțin trei ani, precizează Daily Mail. Medicul a argumentat faptul că împărțirea patului cu mama lor va contribui la sudarea legăturii dintre cei doi și va îmbunătății comportamentul copiilor pe măsură ce cresc. Sfatul său se bazează pe un studiu, în care au fost monitorizați 16 copii. Potrivit concluziilor cercetării, bebelușii care au dormit singuri în pătuțuri pentru copii au fost mai supuși stresului. De asemenea, s-a constatat un risc crescut de întrerupere a somnului, în cazul copiilor care au dormit singuri.
Atenție, așa cum era de așteptat, sfaturile dr. Bergman contrazic părerile mulor experți care și-au exprimat îngrijorarea că bebelușii dorm în același pat cu părinții lor, au un risc mai mare de apariție a sindromului morții subite.