Cod Portocaliul De Ploi Și Vânt În 17 Județe Și În Capitală; Cod Calben De Ninsoare Și Viscol, În 14 Județe

9575781a42d82ae348517ea25ebb148d 

 

 

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod portocaliu de ploi și vânt, valabilă de sâmbătă dimineața în 17 județe și Municipiul București, respectiv o atenționare de Cod galben de precipitații, lapoviță și ninsoare în zona montană, pentru 14 județe.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 7 octombrie, ora 9.00 – 8 octombrie, ora 15.00, va fi în vigoare atenționarea Cod Portocaliu de vreme rea în județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov, Constanța, Tulcea, Galați, Vrancea și Municipiul București. În aceste zone, ploile vor fi temporar abundente și se vor cumula cantități de apă importante, în general între 40 și 60l/mp, iar pe arii restrânse peste 80-90km/h. Pe de altă parte, în același interval, în Carpații Meridionali și de Curbură, în special la peste 1.600 de metri altitudine, ninsorile vor fi temporar mai consistente, cu depunere de strat de zăpadă și, mai ales pe creste, va fi viscol.

Totodată, în perioada 7 octombrie, ora 3:00 – 8 octombrie, ora 21:00, în Oltenia, vestul Munteniei, apoi și în sudul Transilvaniei și în centru Moldovei, va fi Cod Galben de ploi. Pe arii extinse, cantitățile de apă vor depăși 25l/mp, iar local se vor cumula 40-50l/mp. Vântul se va intensifica temporar cu viteze de 50-60km/h. În zonele montante precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare, iar rafalele de vânt vor depăși 70km/h, mai ales pre creste.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s