Roger Federer Va Juca Pentru Elveția la Cupa Hopman
Tenismenul elvețian Roger Federer și-a confirmat, miercuri, participarea, pentru al doilea an consecutiv, la Cupa Hopman, copetiție de tenis pe echipe mixte, ajunsă la cea de-a 30 sa ediție. Pentru Pederer, Cupa Hopman, reprezintă un test important înaintea participării la Openul Australiei, primul turneu de Mare Șlem al anului, programat în luna ianuarie la Melbourne.
Numărul doi mondial va face pereche cu compatrioata sa Belinda Bencic, la evenimentul care va avea loc în orasul australia Perth, în perioada 30 decembrie – 6 ianuarie. Germania va miza la această competiție pe perechea formată din tânărul Alexander Zverev și Angelique Kerber, țara gazdă, Australia, va conta pe cumplul Thanasi Kokkinakis/Daria Gavrilova, iar echipa Statelor Unite va fi formată din Jack Sock/CoCo Vandeweghe. Canada se va prezenta la rândul ei, la competiția de la Perth, cu Eugenie Bouchard și Vesek Popisil, iar Rusia va fi reprezentată de Svetlanta Kuznetova/ Karen Hacianov. Celelalte echipe participante sunt cele ale Belgiei, formată din David Goffin/Elise Mertens, și Japoniei, reprezentată din Naomi Osaka/Yuichi Sugita.
Organizatorii au mărit suspansul, plasând cele doup favorite la titlu, Elveția și Germania, în grupe separate, pentru ca să se poată întălni doar în finală.
Componența celor două grupe este următoarea:
Grupa A – Germania, Canada, Belgia, Australia;
Grupa B – Elveția, SUA, Rusia, Japonia.