ONU: Alaptarea La San Poate Salva Vietile Copiilor Si Contribuie La Cresterea Economica

8bfad8f347df5b410cafb999afd6743f

 

 

Creșterea numprului de mame care alăptează poate salava vieți, îi face pe copii mai inteligenți și poate contribui la creșterea economică, potrivit unui raport, al Organizației Națiunilor Unite, dat publicității marți.

Global Breastfeeding Collective, un parteneriat internațional condus de către UNICEF și de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), încurajează țările să investească în ,,campanii educative și medicale pentru promovarea alăptării la sân, precum și pentru impunerea unui cod internațional de prevenire a campaniilor de marketing înșelătoare pentru laptele praf”. ,,Alăptarea funcționează ca un prim vaccin administrat bebelușului, protejându-l împotriva unor boli potențial mortale și oferindu-i toți nutrienți necesari pentru a supraviețui și a se dezvolta”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, într-un comunicat.

Doar 40% dintre copiii până în șase luni sunt alăptați exclusiv la sân, este concluzia acestui raport, primul de acest fel la nivel mondial. Dacă până în 2025, s-ar realiza obiectivul ca 50% dintre bebeluși să fie doar alăptați, atunci viața a 520,000 de copii ar putea fi salvată în următorii zece ani, iar îmbunătățirea cognitive ar putea genera o creștere economică de 300 de miliarde de dolari în țările cu venituri mici și medii, estimează Banca Mondială. Fiecare dolar investit în programele de alăptare generează un câștig de 35 de dolari, potrivit Global Breastfeeding Collective.  De asemenea, tot in analiza efectuată, se constată faptul că, este nevoie de o investiție de 4.7 dolari pentru fiecare nou-născut în scopul creșterii procentului de bebeluși care sunt hrăniți exclusiv prin alăptare, ceea ce înseamnă o investiție globală de 5.7 miliarde de dolari.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s