Jucătoarea română de tenis, Simona Halep, va participa la turneul WTA, pe iarba, de la Birmingham, Marea Britanie, dotat cu premii în valoare de 819,940, care se va desfășura în perioada 19-25 iunie.
De la competiția amintită nu vor lipsi actualul lider mondial Angelique Kerber/Germania, care a câștigat titlul de la Birmingham în anul 2015, Karolina Pliskova/Cehia, Dominika Cibulkova/Slovacia, Garbine Muguruza/Spania, Johanna Konta/Marea Britanie, Agnieszka Radwanska/Polonia sau Elina Svitolina/Ucraina.
Pentru majoritatea jucătoarelor acest turneu reprezintă o ultimă repetiție, înaintea turneului de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, care se va desfășura în perioada 2 – 16 iulie.