Machiajul poate conferi feței au un aspect îngrijit, poate proteja pielea, poate ascunde anumite imperfecțiuni sau pete și poate aduce pe chip mai multă expresie de culoare. Dar: alegeți cel mai bun machiaj pentru propria față și nu împrumutați niciodată cosmeticele unei alte persoane. Dacă aveți pielea uscată, folosiți un fond de ten uleios sau cremos. Dacă aveți tenul gras, alegeți un fond de ten pe zavă de apă sau fără ulei.
Înainte de a cumpăra un fond de ten cremos, testați-i nuanța, aplicând puțin pe față și gât – la lumină naturală, dacă este posibil – sau pe partea din interior a încheieturii mâinii. Dacă nuanța este cea potrivită, ea aproape va dispărea, contopindu-se cu cea a pielii. Când folosiți un creion corector pentru a ascunde anumite pete, alegeți unul cu o nuanță ușor mai deschisă decât cea a fondului de ten.
Fardul de obraz nu trebuie să se asorteze exact cu nuanța rujului, dar trebuie să fie din aceeași gamă de culori. Un fard de obraz roz-portocaliu, de exemplu, nu ar trebui folosit cu un ruj bătând în albastrui. Cek mai bun fard de obraz pentru tenul gras este cel sub formă de pudră; pentru tenul uscat, cel mai bun este fardul – cremă.