Coco Chanel

Coco Chanel a murit pe 10 ianuarie 1971.

 lhistoire-de-coco-chanel-marque-intemporelle-2

Misterioasa pentru apropiati, inversunata sa stearga orice urma a trecutului, a originilor ei, a familiei insesi, Gabriel Chanel a fost de-a lungul intregii existente o ,,femeie in afara tiparelor”, o persoana in afara normelor intr-o societate conformista, o personalitate independenta, ambitioasa si deja sigura de destinul ei iesit din comun.

Nu prea exista oameni celebri, barbati si femei care sa nu o fi cunoscut, astfel ca viata ei se confunda cu istoria perioadei interbelice.

 

 

Exista in  sudul Frantei un tinut care nu a fost niciodata cucerit. Si cercetat doar in treacat.

Nu e nici o indoiala ca Hanibal insusi – in fruntea elefantilor si a cartaginezilor lui – a optat mai degraba pentru un ocol decat pentru atacarea directa a tinutului din muntii Cevennes, acea bariera granitica, proptita  de-a curmezisul drumului sau ca o pisica infuriata.

A venit apoi vremea Cezarilor. Oamenii s-au lasat romanizati, dar de departe. Si s-a manifestat de asemenea, in ciuda slabelor resurse locale, un incontestabil geniu al negotului. Astfel, branza gabililor a facut deliciul maselor romane. Asta merita sa fie retinut. Partea cea mai buna a temperamentului celor din Cevennes sta aici, in aceasta putere  de a-si inchide inima in fata greutatii, a saraciei.

Cand imperiul s-a dezmembrat, lumea a asistat la jefuirea Romei de catre barbari. Dar aceiasi barbari au venit sa bata la poarta de la poalele muntilor Cevennes fara sa-i invadeze… De parca razboinicii se temeau instinctiv de o regine despre care simteau ca e mai deschisa ideilor decat oamenilor. Iar doua secole mai tarziu, tot la umbra compacta a codrilor, tot la adapostul grotelor, muntenii din Gevaudan, pastorii din Villefort tot mai dominau, si inca foarte de sus, vaile inguste prin care se strecura umbra cruda a calaretilor Islamuui. Arabii… Si ei au renuntat.

Astfel, nimic, nici sarazinii, nici englezii Printului Negru, nici ciuma, nimic nu a tulburat de-a lungul veacurilor aceste singuratati in afara catorva jefuitori si lupi.

Aceasta e inzestrarea unei regiuni atat de izolate de lume, incat s-au perpetuat aici pan a in zilele noastre trasaturile fizice ale primilor ei ocupanti. Acestea sunt originile enigmei fundamentale pe care o ridica un anume tip feminin, o anume frumusete… Pletelor intunecate ale triburilor venite din Asia Mica, parului aspru si negru al gabalilor le datoreaza tarancile din Cevennes aerul lor de prezicatoare. Ca si tinuta mandra a capului pe care o au unele dintre femeile de acolo…La fel si mersul lor, in care par sa nu atinga pamantul.

A trebuit sa apara protestantismul in Franta si sa se declanseze razboaile religioase pentru ca acele pamanturi pierdute sa fie rascolite pana in miezul lor. Oamenii isi faceau in legatura cu crestinismul o idee care nu era niciodata aceea a papei. Oamenii aspirau la puritate, la perfectiunea varstelor de la inceputuri. Perfectiunea… Pentru asta merita sa mori, nu e asa? Perfectiunea cu orice pret. Atunci s-a vazut cata rigoare ascundea sufletul omului din Cevennes, dar si cata violenta…

Catari, hugheoni, fugind de prigoana papei sau a regilor, si-au aflat loc de refugiu in bezna verde a acestor codri. Cu toii declarati eretici, cu totii amenintati cu extreminarea, dar cu totii culesi de pe drumuri, ascunsi, aparati in cursul luptelor dratricide si atat de criminale incat se numara printre cele mai sangeroase din istorie.

Rasa cea intransigenta s-a perpetuat. Cei din Cevannes au continuat sa traiasca mereu aidoma lor insisi. De aceea se cuvine sa vedem in teatrul ispravilor lor ceva mai mult decat un simplu accident de teren. Fiecare piatra din acest zid spart, deformat la nesfarsit, fiecare ungher, fiecare viroga, a fost refugiu, adapost sau mormant.

In centru era izvoarele.

Un centru granitic ale carui sisturi straluceau si inca mai stralucesc ca niste sori negri. Aici ia nastere un vant de nebunie care duce pana la strazile din Arles frigul zapezilor, smulge tiglele acoperisurilor, toarna cobalt in albastrul cerului, culca granele coapte si face din chiparosii nostri regali din Crau niste torte despletite, asa cum ii picta Van Gogh.

Acesta este leaganul mistralului.

Tot aici, in stralucirea a unui peisaj mineral, a luat nastere o familie agresata si aspra, o familie imperios dominata de gustul zamislirii, familia Chanel.

Provenita ca si membrii familiei ei din aceasta fortareata a spiritului taranesc, asemuindu-li-se prin toate trasaturile, astfel incat a-I descrie inseamna a o descrie, avand acelasi tip fizic, aceeasi vigoare, aceeasi obsesie a perfectiunii, aceeasi voluptate de a  produce (adica de a-si supravietui), aceeasi duritate, aceeasi vorbire autoritara, aceeasi intransigenta, aceeasi violenta si aceeasi pasiune, la fel ca ei de supusa, prin profesiune, ordinii inflexibile a anotimpurilor, si facand, aidoma lor, sa depinda totul de munca ei, o descendenta din tribul prolific, Gabriel Chanel a fost facuta celebra de mii de femei. Ele au recunoscut in aceata fiica a tinutului Causses un talent extraordinar: acela al infrumusetarii. Ele – metrese exigente, amante nelinistite, miliardare sau simple burgheze in cautarea unei armonii vestimentare – au fost cele care au cerut acestei femei lipsite de bani sa faca din eleganta si lux unica ei cautare in viata, ele au fost cele mare au silit-o sa intre in domeniul modei.

Gabrielle Chanel a ezitat mai mult decat se spune.

Abia la capatul unei lungi evolutii si doar dupa ce a inteles ca nu dispunea de un alt mijloc de  a se elibera pe sine, s-a lasat convinsa.

Ce a fost meseria ei? Un instrument de evadare.

s-a facut stapana pe el si a intrat in noua ei viata cu capul plecat, intr-un vartej, ca un torent din munti Cevennes.

Nu a existat nici  o interferenta culturala sau savanta,  nici o reminicenta istorica in stilul pe care l-a creat.

A fost o inventatoare.

Formele care I se datoreaza nu erau nimic atceva decat ceea ce erau, fara ocheade si fara aluzii. Asta tinea de refuzul oricarei suprematii care sa nu asculte de factorul cotidian, al oricarui fir conducator care sa nu o lege de veche mostenire taraneasca. Acest refuz avea un nume: bunul-simt.

Atunci cand, simtind necesitatea de a se referi la un element deja existent, ea se intoarcea spre un detaliu al unei mode vechi, din instinct se indeparta de drumurile nobile pentru a nu se adresa decat propriul trecut. De aceea, nu si-a asumat decat acele elemente considerata pana atunci ca fiind prea modeste pentru a fi utilizate: haine de casa, pentru munca, pentru miscare. Gestul ei creator era un gest subversiv. Refuza presiunea ceremonialului.

Suflul natural care o anima a dat valoare unei mode printre paradoxurile careia acea de a alia functionalitatea cea mai evidenta cu rafinamentul extrem nu a fost dintre cele mai mici – o moda pe care e cu neputinta s-o disociem de spectacolul timpului nostru.

Viata lui Chanel abunda in contraste.

Croitoreasa fiind, s-a ferit de frivolitate; ca sef de intreprindere, a incalcat toare regulile jocuui si nu a avut nici o jena in a depasi limita autorizata; in calitate de creatoare de modele, nu si-a gasit satisfactia decat in a se lasa plagiata. Totul se petrecea ca si cum aceasta femeie, ale carei gaselnite se transformau in aur si care numara printre fidelii ei militari veniti din America, din Orient sau din Asia, nu ar fi revendicat drept  unica victoria decat pe aceea de a-si  fi vazut preceptele reluate la nivelul strazii de catre oamenii de rand.

A acumulat o imensa avere in afara oricarei intimitati cu ceea ce ar fi trebuit, in mod logic, sa fie mediul ei: marea industrie si ceea ce are legatura cu ea, banca, bursa, politicieni, oameni de finante, intr-un cuvant: puterea. Niciodata nu a fost auzita ridicand in slavi bogatia sau venerand banul. Nici cea mai marunta jubilare. A avea inseamna pentru ea cu siguranta o placere, dar care esentialul era masurarea distantei care o separa de perioada cand nu avea nimic.

Desi a trait intr-o perioada care a facut din deplasare a obligatie profesionala, contionand in buna parte stralucirea marilor intreprinderi, i-a dispretuit regeste pe cei care se sileau sa faca asa-numitele ,,calatorii de afaceri” si a continuat sa nu se deplaseze decat pentru placerie personale.

A stiut sa recunoasca talentul celor mai notabili artisti si a gasit in randurile lor singurele prietenii de care s-a simtit onorata. Cu toate acestea, se razvratea atunci cand sa se foloseasca termenul de ,,geniu” in legatura cu persoana ei. Se voia a fi un simplu artizan.

Partea invincibilia, iar magia stralucirii ei, extraordinara ei seductie au contribuit la succesul a ceea ce a intreprins. Dar , in sanul acestei reusite, traia ca o exilata, dand gres in lucru la care tinea cel mai mult: viata ei de femeie. Si totusi! Putea fi cineva mai independent, mai eliberat decat ea? Acest destin singulat dezminte tocmai tezele care fac din egalitatea sexelor conditia determinata a fericirii feminine. Egala barbatilor in viata profesionala, adesea superioara lor, gabriele Chanel a fost, in confruntarea cu aspiratiile inimii, cea mai dezarmanta dintre femei. Lucrul cel mai dezastruos fiind faptul ca, daca imbraca dragostea. Un domeniu in care nu a cunoscut decat deziluzii.

Formata, descoperita, inventata de barbati, a muncit  toata viata pentru femei, fara sa le iubeasca indeajuns pentru a uita de sine impodobindu-le. Fiecare persoana de sexul ei ii aparea acestei fiinte pasionale sub trasaturile unei potentiale rivale, astfel incat, pana la ultima suflare, vazandu-se nu asa cum era, ci asa cum fusese in anii ei de tinerete, angajata cu totul in razboiul dus pentru a placea, Chanel si-a dedicat in taina siesi artificiale ei cele mai provocatoare.

Fiecare dintre colectiile ei era cunoscuta ca o reintoarcere solitara, un lung voiaj nemarturisit in arcanele propriului trecut… acel trecut de care ea nu vorbea niciodata.

Caci lucrul care, mai mult decat orice din viata ei, atrage atentia nu e doar spectacolul reusitei, nici macar popularitatea, nici imensa audienta de care s-a bucurat, ci enigma care a stiut sa fie in ochii tuturor celor care i-au stat alaturi, epuizata truda pe care si-a impus-o pentru a-si masca originea. Ceea ce ne prinde (acesta cel putin era sensul lucrarii de fata) este arta cu care a stiut sa se faca o persoana ,,de nepatruns” si, acest scop odata atins, consecventa cu care s-a refugiat in aceasta travestire ca in cea mai ermetica dintre inchisori.

Chanel a trait posedata de legenda ei.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s